Cel mai mare lac de baraj natural din Europa

L-am găsit din întâmplare. Pe fugă. Cu 10 minute înainte să ieşim din casă, ca să fiu mai exactă. Era aproape neînsemnat într-un articol care oferea mai multe variante de excursii în şi pe lângă Piatra Neamţ. Stătea acolo, undeva pe al doilea rând din titlul celei de-a treia drumeţii, o minunată lucrare a naturii, ascunsă între mănăstirile Moldovei şi Cetatea Neamţului.

Parcă instinctiv am deschis să văd despre ce este vorba. Aproximativ 6 ore mai târziu, mă gândeam că instinctul nu m-a dezamăgit nici de această dată. Citesc pe fugă primele câteva rânduri: ‘Lacul Cuejdel, este cel mai mare lac de baraj natural din Europa (…)mai spectaculos decât Lacul Roşu cu care se aseamănă atât prin numărul de trunchiuri de copaci care răzbesc din adâncurile apei (…).’ Zic: “Poftim! De atâţia ani sunt la nici 3 ore de cel mai mare lac de baraj natural din Eruopa şi abia reuşesc să-i pronunţ numele.”
Nu că mi-am dorit să îmi găsesc o scuză dar la finalul zilei am conchis că Lacul Cuejdel este, cu siguranţă, o comoară la îndemâna oricui vrea să îşi umple privirea de frumos, urechile de linişte şi sufletul de armonie. Poate că ar fi bine să mai ştie şi alţii despre asta… sau, poate că nu. Mă găsesc într-o dilemă. Nu ştiu dacă mi-ar plăcea să văd şi să simt rotocoale de fum mirosind a “grătare”, marcând prezenţa vreunei “tabere” încropită ad-hoc şi care, mai apoi, deşi momentul a trecut, lasă urme pe obrazul verde al pajistei sălbatice. “Nu prea merge”, îmi zic în gând. Aşa că, rămân egoistă în această polemică pe care o duc cu mine însămi şi îmi spun: “Aici să vină cine crede că se poate dezlipi de maşină vreo 3 ore şi tot cam pe-atât şi de telefon. Şi cine mai crede că îşi poate căra resturile menajere înapoi, la întoarcere.”

on

on

Armonia de culori este atât de desăvârşită.

După ce terminăm de bătut pământurile câtorva biserici şi mănăstiri nemţene, înainte de a intra în Piatra Neamţ dinspre Târgu Neamţ, ne întoarcem în comuna Gârcina. Informaţiile adunate de pe internet se dovedesc a nu fi de o prea mare acurateţe, iar drumul care duce spre lac este reconstituit după îmbinarea bănuielilor noastre cu îndrumările unor oameni poposiţi la un grătar şi binevoitori în faţă dilemei noastre. Mulţumiri!
Două lacuri mai mici şi vreo alte 5 cărări abrupte mai târziu, încă ne păstrăm speranţa că suntem pe drumul cel bun. Si uite-l! Acolo, deschis la un ochi imens în mijlocul unui codru care şi-a retras un pic din teritoriu. Armonia de culori este atât de desăvârşită, încât lacul se dă de gol doar prin licăririle mărunte ale apei în bătaia câtorva raze de soare, puţinele care răzbesc printre nori. Şi trunchiurile acelea nemişcate, ţâşnind din luciul apei îmi dau imaginea unei lumi paralele, dincolo de oglinda lacului. În jur, linişte mâlc. Peisajul nu este încă atins de mirosul kurtos kalacs-ului si nici nu este încă înecat de asfaltul vreunei parcări. Mai că îndrăzneşti să afirmi că noi nu ştim să facem turism. Ba chiar admit că asta am spus şi eu, iar afirmaţia nu a fost bazată pe lipsa mirosului de mici care îţi inundă nările, acolo unde romanul face sau se preface că ar face turism. Nu! Motivele mele sunt două şi pretenţiile sunt absolut umane: drumul forestier care duce spre lac nu este marcat sub nicio formă, iar în jurul lacului nu vezi nici urmă de coş de gunoi. În rest, nu mă plâng şi nu vorbesc de rău. Voi prefera oricând drumetia aceasta, în defavoare drumului cu maşina până în buza Lacului Roşu, precum şi liniştea împrejurimilor Lacului Cuejdel.

‘Natura ne vindecă!’.

Am decis: data viitoare îmi pun şi o carte în rucsac. Bine ziceau cei de la #NaţionalGeographic: ‘Natura ne vindecă!’. Asta imi spun şi eu la fiecare adiere de vânt care tulbură liniştea apei. Şi asta continui să spun şi cu voce tare in timp ce coboram prin pădure pentru a ne întoarce la semnalul reţelelor telefonice şi la civilizaţie.

on

Povestire făcută de
wavatar

✈️ wasn't born to just pay bills and die.

Asemănătoare